Granturi de 20.000-200.000 EUR pentru microîntreprinderile din județele Constanța, Brăila, Buzău, Galați, Tulcea, Vrancea
Microîntreprinderile din cele 6 județe ale Regiunii de dezvoltare Sud-Est vor putea obține granturi de câte 20.000-200.000 de euro, printr-o viitoare linie de finanțare scoasă în consultare publică, în cadrul Programului Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027.
Rezumand, din acest program se vor acorda ajutoare de minimis firmelor cu 1-9 angajați, microîntreprinderi care au sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, adică în județele:
- Brăila,
- Buzău,
- Constanța,
- Galați,
- Tulcea,
- Vrancea.
Microîntreprinderile eligibile vor putea obține granturi de câte 20.000-200.000 de euro pentru investiții, la o intensitate de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Aceasta înseamnă că beneficiarii vor suporta din resurse proprii 10% din valoarea cheltuielilor eligibile plus toate cheltuielile neeligibile.
Tipurile de acțiuni sprijinite în cadrul apelului sunt următoarele:
- Activitati care vizeaza cresterea competitivitatii economice a firmei
- Activități dedicate extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, precum și participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare, inclusiv dezvoltarea de activități de marketing generate de codul CAEN finanțat, prin participarea solicitantului de finanțare, în calitate de expozant, la nivel național și/sau extern, în afara României, la târguri, expoziții.
- Activități din domeniul economiei circulare;
- Activități legate de utilizarea de:
- soluții pentru recuperarea și reutilizarea materiilor prime, materialelor și produselor prin reintroducerea în procesul principal de fabricație sau prin crearea de noi produse/servicii, pentru dezvoltarea de noi activități economice necesare integrării în lanțurile valorice;
- simbioză industrială;
- promovarea amprentei de mediu a produsului/organizarea studiilor privind amprenta de carbon;
- sprijinirea designului produsului pentru durabilitate, reparabilitate, reutilizare, upgradabilitate și reciclare.
Investitiile eligibile sunt:
- Construirea/modernizarea/ extinderea de infrastructuri așa cum sunt definite în ghidul solicitantului, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI;
- Dotare cu active corporale, de exemplu: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe
- Dotare cu instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, în cazul în care acestea sunt destinate strict utilizării pentru investiția finanțată, de ex: stații de încărcare, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc.
- Investiții în active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate: programe informatice, utilizarea IT și a proprietății intelectuale: brevete, licențe, mărci comerciale, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea exclusive a activității legată de codul CAEN pentru care se solicită finanțare.
Conditii de eligibilitate
- Să fie societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale sau societăți cooperative constituite în baza Legii nr. 1/2005 privind organizara și funcționarea cooperației sau asociaţii şi fundaţii, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
- Solicitantul se încadrează în categoria microîntreprinderilor conform prevederilor Anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2014/651. Microîntreprinderea este o întreprindere care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 2 milioane EUR. Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare (pe parcursul întregii perioade de verificare și contractare).
- Beneficiarul a înregistrat un număr mediu de salariaţi de cel puţin 1 în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare şi menţine numărul mediu de salariaţi cel puţin la nivelul înregistrat în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare pe tot parcursul perioadelor de evaluare, selecţie, contractare, implementare, precum şi pe perioada de sustenabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare.
- Solicitantul de finanțare a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral anterior depunerii cererii de finanțare.
- O întreprindere care depune aplicația de finanţare în cursul anului 2023 trebuie să fi fost înființată cel mai târziu la 3 ianuarie 2022 (prima zi lucrătoare din anul 2022);
- Solicitantul a înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare (Profitexploatare>0).
- Solicitantul NU desfășoară activități cu produse/servicii cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex), precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;
- Și firmele care desfășoară activități de jocuri de noroc/ comerț sexual sunt excluse de la finanțare chiar dacă solicită sprijin pentru un alt cod CAEN și asigură o separare a activităților respective, de exemplu printr-o evidență contabilită separată.
- Solicitantul va declara la depunerea cererii de finanțare și va demonstra respectarea obligaţiilor pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) (A nu prejudicia în mod semnificativ mediul) pe toată perioada de implementare a proiectului.